Procesoarele Intel și AMD, față în față pe platforma DDR4 din Gamebox 1.3 Summer Edition

Mă uitam zilele trecute pe un studiu Lenovo care spunea că România era în 2022 pe locul 2 în Europa la vânzări de PC-uri și laptopuri de gaming și că Europa de Est se joacă mai mult decât Vestul. Până una-alta, PC-urile de gaming sunt deci pe poziții stabile și au un avans imens față de noua platformă ARM în ceea ce privește entertainment-ul. Cu plăci video dedicate, ce pot fi schimbate, dar mai ales cu procesoare care au avut mulți ani la diespozițe pentru a se adapta la cerințele de gaming, PC-urile sunt mult, mult mai versatile decât ceea ce trâmbițează Microsoft triumfalist ca fiind viitorul în domeniul computerelor personale.

AMD vs Intel
Imagine generată cu ChatGPT

Pentru azi am făcut un exercițiu: am luat o platformă de gaming relativ accesibilă ca preț (adică cu memorie DDR4) și am pus față în față cei doi giganți AMD și Intel, într-o comparație în jocuri de tot felul. Poate peste câțiva ani vom putea pune și o platformă ARM în această comparație, dar îmi e greu să îmi imaginez acum un scenariu în care vom putea compara platformele în ceea ce privește versatilitatea. Până atunci, deci, am luat două procesoare x86 cu aproximativ același preț și le-am pus pe o configurație identică din punct de vedere al memoriei și graficii.

Configurațiile testate

Nu a trebuit să căutăm prea mult, pentru că PC-urile noastre Gamebox 1.3 Red și Blue Summer Edition chiar în felul acesta au fost gândite: să ofere o variantă identică din punct de vedere al costurilor atât pentru fanii taberei Intel, cât și pentru cei care preferă AMD. Am luat deci două Gamebox 1.3 și le-am configurat cu Intel 14400f și Ryzen 5700X, ele reprezentând grosul vânzărilor în această gamă. Configurația PC-urilor folosite este următoarea:

Gamebox 1.3 Blue1.3 Red
ProcesorIntel i5 14400FAMD Ryzen 5 5700X
RacireArctic Freezer 36
Placa de bazaGigabyte B760M Gaming X DDR4Gigabyte B550 Gaming X V2
Placa videoGigabyte RTX 4070 Eagle OC 12 GB
MemorieCorsair Vengeance RGB 32 GB DDR4 3600MHz
SSDSamsung 980 1TB
SursaSeasonic GM-650 80+ Gold, 650W, modulară
CarcasaPhanteks XT View

Am mers pe platforma DDR4 pentru a oferi șanse egale celor două procesoare, dar e de menționat că generația 14 de la Intel suportă și DDR5, spre deosebire de Ryzen seria 5000. Cei care ne-au studiat oferta vor remarca faptul că aceste PC-uri aici de față sunt foarte diferite ca aspect față de Gamebox 1.3-ul normal, dar ajungem și la treaba asta un pic mai încolo. Spoiler alert, se lasă cu preț special și alte bunătăți.

Gamebox 1.3 Summer Edition

Până atunci însă, să ne uităm mai atent la procesoarele alese. Arhitectura celor două procesoare este foarte diferită, după cum se poate vedea:

Intel i5 14400FAMD Ryzen 5 5600
Socket (platformă)LGA1700AM4
Număr de nuclee108
Număr de fire de execuție1616
CacheL1: 864KB, L2: 9.5MB, L3: 20MBL1: 512KB, L2: 4.0MB, L3: 32MB
Frecvență de bază2.5 GHz3.4 GHz
Frecvență maximă de boost4.7 GHz4.6 GHz

Astfel, Intel folosește o combinație de nuclee de performanță, șase la număr, și nuclee de eficiență, în număr de patru. Dacă pui la socoteală și faptul că nucleele de performanță beneficiază și de hyperthreading, rezultă un număr de 16 fire de execuție. De cealaltă parte, AMD merge pe un tradițional 8 core, 16 thread, cu frecvențe maxime de boost similare cu cele ale nucleelor P de la procesorul Intel.

Înainte să vă dezvălui rezultatele testelor, vă întreb pe voi: cât credeți că contează procesorul într-un scenariu precum acesta? Oare diferențele astea sunt cele la care ar trebui să te uiți, sau sunt alte diferențe mai importante când vine vorba de alegerea platformei pentru gaming în acest buget? Întrebările astea nu sunt deloc retorice și cred că dau indicii destul de mari cu privire la ce urmează. Să îi dăm bătaie, deci.

Gamebox 1.3 Summer Edition – rezultate în teste

Am început, ca de obicei, cu testele sintetice. În Cinebench, în mod tradițional, Intel face o figură bună, fiind favorizat de numărul mai mare de nuclee, dar și de viteza nucleelor Performance. Totuși, în programe precum Blender, unde workload-ul este diferit și nu favorizează atât de mult puterea brută, AMD este la egalitate cu Intel:

TestIntel i5 14400f / RTX 4070AMD Ryzen 5 5700X / RTX 4070

Diferență

Cinebench R23 MC1555913693-12.0%
Cinebench R23 SC17771479-16.8%
Blender 3.6 Monster97.497.64+0.2%
Blender 3.6 Junkshop61.6465.87+6.9%
Blender 3.6 Classroom47.546.45-2.2%

Ce ne spun testele sintetice de gaming? Conform acestora, în funcție de tehnologia utilizată pentru engine, avantajul îl are când AMD, când Intel:

Intel i5 14400f / RTX 4070AMD Ryzen 5 5700X / RTX 4070

Diferență

3DMark Time Spy Extreme78667608-3.3%
Graphics85718398-2.0%
CPU53674965-7.5%
3DMark Fire Strike Extreme19461202233.9%
Graphics21495215510.3%
Physics27743289414.3%
Combined90221056817.1%
Port Royal1120711064-1.3%
Superposition 4K1371713617-0.7%

Pentru testarea în jocuri, am avut o discuție destul de lungă înainte de începerea testelor. Pe de o parte, utilizarea unor setări Low sau Very Low ar fi accentuat diferențele dintre cele două procesoare. Pe de altă parte însă, testăm teorie sau practică? Majoritatea gamerilor nu joacă (cu câteva excepții notabile) cu setările la minim. De asta am ales de fapt și configurația asta pentru restul platformei: un gamer se va uita în primul rând la placa video, și pe locul doi la procesor, iar dacă te opreși la un RTX 4070, cu siguranță că vrei să ai detaliile date cât mai sus.

Gamebox 1.3 Summer Edition

Sigur, jocuri competitive cum sunt Counter-Strike sau Valorant sunt jucate cu detaliile la minim pentru a oferi un avantaj competitiv, dar în afara acestor situații, testarea pe Low ni s-a părut irelevantă pentru scenariile reale de utilizare:

Intel i5 14400f / RTX 4070AMD Ryzen 5 5700X / RTX 4070

Diferență

Cyberpunk FHD Ultra DLSS off112.22113.621.2%
Cyberpunk FHD RT Ultra DLSS off61.0560.64-0.7%
Cyberpunk FHD RT Ultra DLSS Balanced81.0982.341.5%
Cyberpunk QHD Ultra DLSS off69.9373.85.5%
Cyberpunk QHD RT Ultra DLSS off39.3737.26-5.4%
Cyberpunk QHD RT Ultra DLSS Balanced78.2776.4-2.4%
RDR Max Quality 1080p124.35124.60.2%
RDR Max Quality QHD101.299.5-1.7%
Forza Horizon Extreme 1080p129128-0.8%
Forza Horizon Extreme QHD111109-1.8%

Ce ziceți de diferențele astea? Cam mici, nu-i așa? Aici observăm două lucruri: în combinație cu RTX 4070, ambele platforme livrează performanțe extrem de bune la full HD și la QHD, asta unu la mână, apoi faptul că cele două procesoare sunt extrem de apropiate, cu diferența maximă de plus minus cinci la sută între ele. Chiar și în CS2, unde diferențele sunt ceva mai mari la numărul de FPS-uri, vorbim de o diferență de undeva la 5% la un număr de 350 de cadre pe secundă (în favoarea procesorului AMD).

Gamebox 1.3 Summer Edition

Ce înseamnă asta în realitate? În afară de o de palmares într-un titlu sau altul, bătălia este una foarte echilibrată. Și poate pentru fanboys asta e dezamăgitor, că deh, supremație cu 5% diferență nu mai e supremație, dar pentru un gamer obișnuit, concluzia trebuie să fie deja clară: indiferent pe care din cele două procesoare mergi, performanțele vor fi atât de asemănătoare, încât diferențiatorul nu mai trebuie să fie performanța. Și atunci, care este?

Ne-am uitat un pic și la temperaturi și consum, poate există acolo o diferență notabilă. Vorba aia, în zona de high end AMD zdrobește Intel la eficiență, cu procesoare ce consumă la jumătate decât un 14900K dezlănțuit. Ei bine, diferențele sunt vizibile și în zona entry:

Intel i5 14400f / RTX 4070

AMD Ryzen 5 5700X / RTX 4070

Tmax CPU7560
Tmax GPU6866
Max power (W) CPU8777.7
Max power (W) GPU200200

Cel puțin cu coolerul folosit de noi, 14400f a fost clar mai fierbinte iar consumul maxim a fost cu aproximativ 12% mai mare. Este asta o diferență vizibilă? Da, mai ales că impactul afectează marginal și placa video datorită faptului că se încălzește mai mult interiorul PC-ului. Face asta o diferență reală? Nu, în niciun caz, temperaturile sunt mult, mult sub limitele de throttling. Concluzia? Procesorul AMD are un ușor avantaj în ceea ce privește eficiența, deci dacă asta contează pentru tine, AMD este soluția mai bună.

Totuși, de aici încolo situația devine ceva mai problematică pentru AMD. Procesorul Intel folosește o platformă mai nouă, cu perspective reale în ceea ce privește posibilitățile de upgrade. Chiar dacă în cazul de față, am ales o platformă DDR4, deci avantajul Intel referitor la utilizarea DDR5 nu este relevant aici, platforma AM4 este cu o generație în urmă față de Intel. Astfel, în comparație cu socketul LGA1700, care suportă toate procesoarele din ultimele trei generații Intel, socketul AM4 suportă doar procesoare Ryzen din seriile 1-5, seria 7 nefiind compatibilă cu acest socket.

Gamebox 1.3 Summer Edition

Și ok, deși AMD are avantajul procesoarelor cu 3D V-cache, care în multe jocuri contează foarte mult, pe platforma AM4, AMD nu are un răspuns la procesoarele „serioase” din seria K de la Intel. Totuși, revenind cu picioarele pe pământ, aici vorbim de gaming relativ accesibil, nu de OZN-uri, așa că și acest avantaj al platformei LGA1700 este unul mai mult teoretic. Pe AM4 poți merge până la un 5800X3D, care va oferi maximul de performanță pe platforma asta, și chiar dacă pe LGA1700 poți pune și un 14900K dacă te ține răcirea, deja vorbim de un cu totul alt buget.

Trăgând linie, în bătălia dintre 14400f și 5700X, fanii celor două tabere vor avea argumente gârlă pentru a le demonstra superioritatea. Realitatea rămâne însă că pentru un gamer care caută o platformă accesibilă, întrebarea AMD sau Intel are un singur răspuns: da. Diferențele sunt extrem de mici iar experiența va fi aceeași, oricare variantă ai alege.

Gamebox 1.3 Summer Edition vine cu un preț special și rate fără dobândă

Și acum, să revin la astea două jucării din imagini. Imediat vine 1 iunie, ziua internațională a copilului, așa că am zis ce-ar fi să facem noi o ediție specială de Gamebox pentru perioada asta?

E oficial, am dat startul verii cu Gamebox 1.3 Summer Edition, care vine cu două avantaje importante față de Gamebox 1.3 normal. În primul rând, Gamebox 1.3 Summer Edition vine cu un preț de pornire cu 10% mai mic, adică 5000 lei și pentru varianta AMD, și pentru cea Intel. Libertatea de configurare este la fel de mare ca în cazul PC-urilor Gamebox 1.3 normale, deci poți să alegi aceleași procesoare, poți să urci de la RTX 4060 la RTX 4060 Ti sau la RTX 4070 sau poți să faci upgrade la 32 GB RAM.

Al doilea avantaj important pentru Gamebox 1.3 Summer Edition este că am reușit să îi convingem pe partenerii noștri de la TBI, cărora le mulțumesc pe această cale, să vă ofere, pe perioada promoției, adică până pe 7 iunie, și pentru acest PC în particular, posibilitatea de achitare în până la 24 de rate fără dobândă. Carevasăzică nu trebuie să renunți la vacanța de vară pentru PC-ul ăsta.

Vizual, Gamebox 1.3 Summer Edition este foarte diferit. Carcasa este specială pentru acest model, mai exact un Phanteks XT VIEW DRGB, o carcasă de tip acvariu, ca să fie cumva în ton cu vacanța de vară. Dacă tot e de gaming, să fie spectacol, nu? PC-urile 1.3 SE înlocuiesc 1.3 normal pe perioada promoției și sunt disponibile până pe 7 iunie, pe zona.store.

Tot pe zona.store veți găsi și pe fratele mai mare, Gamebox 2.3, în varianta lui normală de data asta, dar și Gamebox-urile Custom, care pot veni în ce forme și cu ce configurații vă plac vouă.

Articol preluat de pe: ZonaIT Reviews