Joi, 18 aprilie 2024 (19.00), BIG BAND-UL RADIO dirijat de SIMONA STRUNGARU vă propune un eveniment special cu titlul „New Sounds of Brazil”, cu participarea invitatului de onoare al serii: muzicianul brazilian EMILIANO SAMPAIO. Prezent pentru prima oară în România, acesta va evolua în triplă ipostază pe scena Sălii Radio: de compozitor, chitarist și trombonist.

Ceea ce face ca acest concert să fie cu adevărat special este și premiera mondială a două piese: „The Last Tango” – creație influențată de muzica argentiniană – și „Now”, o piesă ce invită publicul să participe la actul artistic, folosindu-și telefoanele mobile pentru a înregistra momentul muzical (în poziție verticală – format portrait). Aceste înregistrări vor fi ulterior trimise de spectatori la adresa management.emilianosampaio@gmail.com și editate pentru a se crea un video live al concertului, un material realizat chiar de public!

Emiliano Sampaio. Foto: Peter Purgar

Repertoriul serii va cuprinde piese din ultimele două albume semnate de Emiliano Sampaio, lansate în 2016 și 2019, în care artistul aduce un omagiu diferitelor orașe ale lumii care au avut o importanță deosebită în parcursul său. Pe lângă aceste piese cunoscute, programul concertului va include piese în premieră europeană, ce au fost cântate în 2023 în Brazilia, și care explorează ritmuri braziliene ca partido alto și samba.

În ultimii 12 ani, Emiliano Sampaio a lansat șase albume dedicate muzicii pentru ansambluri de mari dimensiuni, lărgind spectrul dintre big band și orchestră. Pentru compozițiile sale, Emiliano a câștigat numeroase premii, ca Premiul I la concursul de compoziție „Karel Krautgartner” (Praga) sau premiul al III-lea la  Jazz Comp Graz Composition Contest – Austria.

Emiliano Sampaio. Foto: Josh Wells

Născut in São Paulo (Brazilia) în 1984, Emiliano Sampaio a studiat muzică la Universitatea din Campinas. În 2012 s-a mutat la Graz, în Austria, unde a studiat compoziție jazz și trombon. Ca lider de trupă, Emiliano a lansat peste 10 albume, cu duo-ul său cu violoncelista/cântăreața deeLinde, cu trio-ul Meretrio, cu nonetul său și cu big band-uri din Europa și din Brazilia.

Ca dirijor, aranjor și compozitor, a lucrat cu Metropole Orkest (Olanda), HR Frankfurt Radio Big Band, JazzKombinat (Hamburg), Lungau Big Band (Salzburg), Fette Hupe (Hanovra), Tis Jazz Orchestra (Basel), Uptown Big Band (Berna), Toshi Clinch Big Band (Melbourne), Big Band & the Vocals (Copenhaga), Graz Composers Orchestra, Soundscape, Speaking Jazz Big Band (São Paulo) etc.

Ca muzician invitat, Emiliano este un foarte activ chitarist și trombonist, colaborând cu trupe ca „Sound Pollution Eclectic”, „Following Footsteps”, „Streetview Dixieclub”, „High Touring Collective”.

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical. De asemenea, concertul poate fi ascultat LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio, și prin intermediul aplicației Radio România, disponibilă pe dispozitive Android și iOS.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.orchestreradio.ro – secțiunea Bilete. Biletele sunt disponibile și în sistem online – pe entertix.ro și myticket.ro – şi în librăriile Cărtureşti.

RADOR – 11 aprilie