11 echipe participă în a doua ediție a programului Innovators for Children 2020

3-5 dintre ele au șansa de a primi finanțare totală de 100.000 de euro

 A doua ediție a programului Innovators for Children a încheiat etapa de înscrieri cu 130 de aplicații din toată țara. 11 echipe au fost selectate să participe în a doua ediție a programului, dezvoltat de Impact Hub Bucharest împreună cu Impact Hub Basel și Fundația Botnar.

  • ARici – Proiectul ARici își propune introducerea în sălile de clasă a unei aplicații bazată pe Realitate Augmentata, având la bază curricula școlară.
  • Asociatia Help Autism – Proiectul își propune să dezvolte o platformă care să permită transpunerea întregului parcurs terapeutic al copilului cu autism și al familiei acestuia în mediul online.
  • Brio – Este o soluție de testare standardizată, care poate evalua la materiile Matematică și Română copii de clasele 1-12.
  • EMOFACE – Este o aplicație educativă pentru învățarea emoțiilor și îmbunătățirea abilităților sociale ale copiilor cu autism.
  • JSKids – Este un joc web și mobile prin care copiii pot învăța programare web și concepte tehnice într-un mod interactiv.
  • KIDoc – Este prima aplicație de mobil românească adaptată specificului local care vine în sprijinul părinților care au copii diagnosticați cu patologii cronice.
  • Parentool – Este o platformă integrativă care pune la dispoziția părinților tool-urile necesare pentru creșterea și educarea copiilor, începând cu perioada postpartum și până în adolescență.
  • Peditel – Aplicație mobilă iOS și Android de telemedicină care integrează modulele de call center, videocall, precum și integrarea cu CRM medical existent pentru managementul pacienților.
  • REThink – este jocul online care îi ferește pe copii și adolescenți de depresie și anxietate.
  • Tactile Images – Platforma de e-learning bazată pe Realitate Augmentată Interactivă, dedicată copiilor nevăzători.
  • Univrse – Platforma 360 (sau VR) de educație pentru copii și profesori, accesibilă de pe telefon, laptop dar și ochelari VR.

Mai multe despre finaliști se pot găsi pe pagina https://innovatorsforchildren.org/finalisti-2020/

Criteriile de jurizare au vizat impactul pe care îl poate avea soluția propusă, atractivitatea soluției pentru actorii implicați, fezabilitatea operațională și financiară, capacitatea echipei de a  îmbunătăți soluția și a o transforma în realitate, dar și elementul inovator adus de tehnologie.

Juriul a fost format din: Oana Craioveanu (Impact Hub Bucharest), Ionuț Pătrăhău (SeedBlink), Sabina Antoci (Fundația Vodafone România), Diana Certan (Organizația Umanitară Concordia România), Adelina Dondorici (Parenting Ads) și Adina Crețu (Startarium)

Aceștia vor fi mentori pentru echipele selectate și îi vor ghida pe parcursul programului, susținându-i cu feedback și direcții de dezvoltare în cadrul întâlnirilor de Review Board.

“Suntem recunoscători pentru toate înscrierile primite în această ediție a programului. Calitatea lor ne arată că dezvoltarea copiilor și a adolescenților reprezintă un obiectiv pe care se clădesc din ce în ce mai multe initiațive frumoase și care merită susținute. Iar noi am creat acest program complex prin care ne propunem să le oferim cât mai multe resurse pentru a reuși.” a declarat Irina Simulescu, Project Manager Impact Hub Bucharest.

Antreprenorii vor trece în această etapă printr-o serie de workshop-uri, întâlniri de mentorat și monitorizare și o conferință de tip retreat cu cei mai importanți reprezentanți din mediul privat, public și ONG. După marea finală din 15 septembrie, în care se vor alege câștigătorii finanțării de 100.000 de euro, ei vor beneficia și de o vizită de cercetare în Basel (Elveția), precum și acces în comunitatea Impact Hub. 

 

Citeste si:  Atentie! Utilizatorii din România, vizați de false campanii promoționale (SCAM)

Despre Impact Hub Bucharest

Impact Hub Bucharest este organizația ce susține dezvoltarea antreprenorială a inițiativelor cu impact pozitiv în societate în cadrul unei comunități globale, oferind spații de lucru colaborative, programe de dezvoltare și incubare a afacerii, conferințe și evenimente, precum și opțiuni de finanțare prin crowdfunding. Prezentă în București din 2012, organizația face parte din rețeaua globală Impact Hub cu prezențe fizice în peste 100 de locații de pe 5 continente, iar în București cu 3 locații centrale la Timpuri Noi, Universitate și Floreasca. 

 

Despre Fundația Botnar

Fundația Botnar este o fundație elvețiană fondată în 2003, cu scopul de a îmbunătăți sănătatea și starea de bine a copiilor și a tinerilor în zonele urbane în dezvoltare din întreaga lume. Pentru a atinge acest obiectiv, Fundația Botnar acționează ca un catalizator, connectând diverși parteneri și investinf în soluții care folosesc intelingența artificială și inovația digitală.

 

Despre Impact Hub Basel

Impact Hub Basel susține antreprenorii sociali și inovația sustenabilă. Organizația își propune să promoveze interacțiunea dintre membri și diferiți stakeholderi, prin diferite resurse, cum ar fi evenimentele, spațiul de coworking, programe de incubare, ideație și accelerare. Astfel, își dorește să creeze un ecosistem colaborativ unde inovația și schimbarea sunt încurajate, unde accesul la resurse de calitate, inspirație și informație este ușor și unde comunicarea și conectarea cu oameni diverși, cu aptitudini variate, este facilitată.

Post Author: Andrei G.

Pasionat de IT, tehnologie si cafea.